Bietul print



de Petre Barbu, publicist


Moda prinde bine în industria noastră de comunicare, obsedată de imagine, trenduri și „inovații“. De exemplu, am constatat că este la modă, mai cu seamă în interviurile date de oamenii de comunicare în presa online, să se spună ceva despre print. Toate judecățile au același numitor: „printul este pe ducă, printul a decăzut, printul s-a prăbușit, printul moare!“ Este adevărat, dacă ne uităm pe cifre, printul a decăzut de la investiții publicitare de 80 de milioane de euro în 2008 la circa 16 milioane de euro în 2015 (conform „Media Fact Book – Initiative România). De asemenea, audiența presei scrise a suferit. Nu discut
acum cauzele acestei prăbușiri. Cifrele sunt relevante. Dar nu pot să nu remarc, întorcându-mă la interviurile în care este
anunțată „moartea printului“, un anumit dispreț și o aroganță a interlocutorilor pe seama hârtiei. Mai mult, unele persoane
din industria comunicării își manifestă o satisfacție bolnăvicioasă.

De parcă printul ăsta le este un dușman, un hoț, care le-a băgat mâna în buzunare, care le-a furat automobilul din fața casei, printul i-a chinuit atâția ani de zile, a făcut atâtea porcării, a dus țara la pierzanie, a mutilat suflete și conștiințe, a produs inundații și a declanșat Al Doilea Război Mondial, uite că printul s-a dus dracului!, meritat, pe bune, să nu mai auzim niciodată de print!

O atitudine agresivă. Ajung să cred că este o chestiune ce ține de tulburări psihice suferite fie în copilărie, fie în experiențe nefericite ale adolescenței și că, în loc să fie arse în interviuri, ar trebui tratate, cu decență, la psihoterapeut. N-ar fi rău, totuși, ca breasla publicitarilor și a oamenilor de PR să „rupă pisica“ la un moment dat și să organizeze, pe lângă diferitele gale și evenimente care au pretenția că sărbătoresc ceva, o înmormântare a printului, cu un sobor de preoți, cu niște colivă, cu tot ritualul specific unui deces. Să fie invitată toată industria de comunicare, oamenii cu frică de Dumnezeu, ca să știm un lucru cert: printul a murit. (Oare câți oameni cu frica lui Dumnezeu lucrează în această industrie?) Să fie anunțat oficial, printul a murit!, ba mai mult, să se facă demersuri la Guvern sau la Parlament ca anunțul să fie publicat în Monitorul Oficial.

În același timp, dacă tot se vorbește despre „moartea printului“, nu înțeleg motivul pentru care aceiași oameni de comunicare țin cu dinții ca ai lor clienți să apară pe copertă. Asta este „inovația“ și capacitatea creativă a PR-iștilor: să-și vadă clienții pe copertă? Nu de puține ori, am fost întrebat de diferite persoane dacă articolul care a apărut pe site va fi publicat și pe print, adică în revistă. Întrebarea (nevinovată) ascundea în fapt o dorință arzătoare, imperativă, să fie și pe print, de parcă hârtia asta ar asigura personajului respectiv nemurirea! Nu-i de-ajuns că apare online? Nu-i de-ajuns că există o armată de bloggeri supuși, docili și îmbârligători, care execută campaniile comandate? Am văzut că o agenție s-a lăudat în public cu mulțimea de bloggeri care-i asigură expunerea! De ce această pretenție ca bietul print, această „mortăciune“ de care se leagă toată lumea, pentru că este la modă, nu-i așa?, să asigure ba o copertă (pe bani), ba un text în interior (deghizat în advertorial),
ba o știre bine înfiptă?

Chiar așa, de ce această dorință de a fi și pe print? Ca să certifice nemurirea? Ca să rămână în arhive, în biblioteci? Sau ca personajele din print să-și atârne coperțile înrămate pe pereții birourilor, ca să dea bine la imagine, la partenerii de afaceri și la soacre?

Îmi vine să strig: lăsați printul să moară și vedeți-vă de treabă, pentru că aveți multă treabă pe digitalul pe care nu-l înțelegeți! E bine să fii în pas cu moda, să îngropi printul și să îmbrățișezi digitalul, deși habar n-ai cu ce se mănâncă digitalul!, dar dă bine la imagine, la clienți, la lumea afacerilor. Mimetismul este bine însușit de mulți oameni de comunicare. Dacă ții cu printul, înseamnă că ești depășit, conservator, boșorog, expirat, ești nașpa! Nu contează ce conținut urci pe digital, nu contează ce scrii pe hârtie! Nu contează conținutul. Contează de „partea cui ești“. Iar majoritatea este pe online. Victorie! De câțiva ani încoace, am constatat o „întrecere socialistă“, „o chemare revoluționară“ de a „ocupa“ digitalul. Dacă în anii socialismului, comuniștii lansau sloganul „țării cât mai mult oțel!“, acum observ o lozincă croită pe o chemare asemănătoare, ipocrită și plină de demagogie: „țării cât mai mult digital!“. Sunt perfect de acord că viețile noastre s-au mutat pe digital, că tehnologia ne modelează viața, dar cred că nu asta e viața reală și sunt convins că, spre deosebire de hârtie, digitalul suportă orice prostie și îi mângâie pe creștet pe proști.

Pe digital, orice impostor poate fi proclamat geniu, orice ratat poate fi un model de viață și orice text poate fi aplaudat drept o capodoperă. Printul, să recunoaștem, este mult mai exigent. Dar asta este altă poveste…

The PR Journal

Str. Hatmanul Arbore, nr. 15-19, sector 1, București
T: +40 21 230 07 24
F: + 40 21 230 0725
E: pr@theprjournal.com